Descriere
„Comunicarea directa s-a intors. Cand societatea a eliminat legaturile apropiate, personale si profesionale, care existau in comunitatile mai vechi si mai mici, oamenii au ajuns ca niste furnici raspandite pe masa de picnic – foarte ocupati, foarte puternici, dar prea departe unul de altul pentru a putea realiza ceva impreuna.
Acum, Internetul s-a maturizat, asa ca puterea retelelor de socializare le poate ajuta pe furnici sa se adune sub masa, unde vor fi suficient de puternice pentru a o trage dupa ele daca vor. Orice om de afaceri care nu vede consecintele acestei comunicari directe potentiale, are ochii inchisi.” - Gary Vaynerchuk
„A-ti arata recunostinta este secretul care sta la temelia unui business sustenabil, iar Gary ne arata mai bine ca oricine altul de ce acest lucru conteaza acum mai mult ca niciodata. Daca vrei sa conduci o afacere de succes este obligatoriu sa citesti aceasta carte.” - Fred Wilson, cofondator Union Square Ventures
„Gary Vaynerchuk este unul dintre antreprenorii care au descoperit si folosit rolul pasiunii in afaceri. Ca intotdeauna, acest personaj inspira si amuza. Esti dator fata de tine insuti cu lectura acestei carti!” - Tony Hsieh, autor Cum sa livrezi fericire, (Publica, 2011)
„O carte pentru cei carora le pasa cu adevarat. Înca o data, Gary ne arata cu generozitate calea, ne invata prin forta exemplului propriu si face ca adevarul vorbelor sale sa para mai evident ca niciodata. Cumpara aceasta carte pentru seful tau ignorant!” - Seth Godin, autor Esti de neinlocuit?, (Publica, 2012)
„Daca strategiile de social media vor avea succes, nu se va intampla datorita platformei; se va intampla pentru ca recunosti ca asteptarile clientilor si cultura acestora se pot schimba.” - Gary Vaynerchuk
Gary Vaynerchuk este un antreprenor in serie si cel care a revolutionat perceptia mediului de afaceri asupra interactiunii cu comunitatile online.
Gary si-a facut debutul in afaceri preluand un mic magazin de vinuri care apartinea tatalui sau, reusind in mai putin de zece ani sa creasca cifra de afaceri de la 3 milioane de dolari pe an la 45 de milioane.
În anul 2006 a lansat Wine Library TV, site care l-a consacrat ca unul dintre cele mai puternice branduri personale din online. Askmen.com l-a inclus pe Gary in Top 49 al celor mai influenti oameni pe anul 2009, iar BusinessWeek in Top 20 al celor care constituie un exemplu pentru orice antreprenor.
De acelasi autor a mai aparut Da lovitura! De ce ACUM e momentul sa faci bani din pasiunea ta (2012)