Carnetul unui afurisit

Descriere

„Un om care crede absolut in ceva se poate socoti superior oricui, chiar lui Dumnezeu. Convingerea lui nestramutata ii pune in mana cheia cu care sa descuie toate portile vremii si ale vesniciei. E drept ca acel om – deodata ce n-a suferit ispita indoielilor – s-a nascut blagoslovit de o atat de atotputernica nestiinta inca din maruntaiele naive ale maicii sale, incat nici o intorsatura a lucrurilor n-ar avea ce sa-l invete.“ — CIORAN

„Carnetul unui afurisit este ultima carte scrisa de Cioran in limba romana. Manuscrisul restituit aici este mai voluminos decat ineditele aparute la Humanitas – Despre Franta, Indreptar patimas II si Razne. Un manuscris fara titlu, asadar, numit astfel in virtutea unui pasaj pe care Cioran il scoate, daca se poate spune astfel, din carnetul afurisitului care este. Contextul e legat de un episod oarecum erotic (cititorul il va descoperi singur), in ciuda orientarii metafizice pe care textul o capata mai apoi, in deplin contrast cu inceputul amoros. Demn de retinut, prin urmare, si de utilizat pentru un titlu de carte pe care autorul nu a vrut sa-l dea, din motive nu tocmai limpezi.“ — CONSTANTIN ZAHARIA

Emil Cioran s-a nascut la 8 aprilie 1911 la Rasinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot in Rasinari, si al Elvirei (Comanciu) Cioran.

Frecventeaza, incepand din 1921, Liceul „Gheorghe Lazar" din Sibiu, oras in care se va muta intreaga familie in 1924. Intre 1928 si 1932, urmeaza cursurile Facultatii de Litere si Filosofie din Bucuresti. In ultimul an de facultate, publica articole in periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gandirea, Vremea, Azi. Isi incheie studiile universitare cu o teza de licenta asupra intuitionismului bergsonian. In acelasi an (1932), se inscrie la doctorat, sperand sa obtina astfel o bursa in Franta sau Germania.

In 1934, ii apare prima carte, Pe culmile disperarii, pentru care i se confera Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitati. Va mai publica inca patru carti in tara, inainte de a se stabili definitiv in Franta. Intre 1933 si 1935, se afla la Berlin, ca bursier al Fundatiei Humboldt. Reintors in tara, ocupa vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Saguna" din Brasov.

In 1936, pleaca la Paris cu o bursa a Institutului Francez din Bucuresti, care i se va prelungi pana in 1944. In 1940, incepe sa scrie Indreptar patimas, ultima sa carte in limba romana, a carei varianta definitiva (ramasa inedita pana in 1991) va fi incheiata in 1945, an cand se stabileste definitiv in Franta.

Dupa 1945, incepe sa scrie in limba franceza, iar in 1949 ii apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; ii vor urma, pana in 1987, inca noua, publicate la aceeasi prestigioasa editura pariziana. Cu exceptia Premiului Rivarol, care i se confera in 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, in data de 20 iunie 1995.