Lumea secreta a nomenclaturii. Amintiri, dezvaluiri, portrete

Stim foarte putin despre acel grup social si, daca vreti, chiar cultural numit nomenclatura comunista. Era vorba de o societate cvasisecreta, cu riturile, codurile, simbolurile, nostalgiile si, nu mai putin important, privilegiile sale.

Mai multe detalii

Pret 33,33 lei

Nr pagini 304

Anul aparitiei 2012

Editura humanitas.ro

ISBN 978-973-50-3790-1

Dimensiuni 13 cm x 20 cm

Coperta simpla

Disponibilitate: stoc epuizat

Livrare

Bucuresti: 15,00 lei
Tara: 20,00 lei

Giftbooks utilizeaza serviciile de curierat DPD Romania

Notify me when available

Puteti beneficia de transport GRATUIT pentru orice comanda mai mare de 195 de lei!

Descriere

„Stim foarte putin despre acel grup social si, daca vreti, chiar cultural numit nomenclatura comunista. Era vorba de o societate cvasisecreta, cu riturile, codurile, simbolurile, nostalgiile si, nu mai putin important, privilegiile sale.

Cartea de fata nu este o lucrare sociologica de tip traditional, cu analize de cauze, dinamici si efecte. Este vorba aici de propriile mele experiente in interiorul unui grup pe care am ajuns sa-l cunosc, indraznesc sa cred, foarte bine. Un microcosm politic si psihologic, numit de mine candva micul Bizant rosu.

Cititorul, pe care-l invit sa ma insoteasca in acest voiaj intr-o lume stinsa, dar ale carei ramificatii raman atat de prezente, va gasi in carte deopotriva recuperari istorice, demitizari politologice, secvente portretistice, un efort de explicatie si o marturisire. Nu alegem in ce mediu social si intelectual ne nastem. Este un dat ontologic pe care ti-l asumi si la care te raportezi, pe cat posibil, cu sinceritate, onestitate si realism.

Eu m-am nascut intr-o familie a stangii marxiste. Asa cum un credincios se considera catolic, protestant, ortodox, musulman, parintii mei se considerau marxisti. A-i intreba ce religie au, a le atribui o apartenenta etnica ar fi fost in ochii lor o desfigurare a identitatii...“ - Vladimir Tismaneanu

Sergiu | 06-01-2013
Dl. Stelian vorbeste despre moralitate fara sa gandeasca prea mult. Dupa dansul a tace din gura este mai moral decat a descrie niste evenimente, oameni si locuri pe care doar domnul Tismaneanu le-a trait si auzit din surse directe. Cei care au stat in puscariile comuniste, daca mai sunt in viata, nu aveau decat sa descrie ce li s-a intamplat in cei 23 de ani de la caderea dictaturii. Mai au timp si acuma; unii dintre ei chiar au facut-o. Condamnarea comunismului trebuieste facuta continuu, de catre toata lumea, indiferent ce rang social au sau in ce statut economic sau politic se afla. Atragerea dispretului este si apartine doar gelosilor si detractorilor autorului, iar demonetizarea condamnarii comunismului nu are nici o baza, fiind doar o vorba goala. Revolta anticomunista apartine tuturor celor afectati de comunism si deci si lui Tismaneanu, care nu exploateaza de loc revolta si nici n-o discrediteaza. Dimpotriva - o imbogateste cu fapte noi, scrise si menite sa intregeasca intelegerea unor probleme tinute timp de zeci de ani in cel mai profund secret.
Serban | 05-01-2013
Dl Stelian greseste fundamental cu judecatile sale morale. Tocmai faptul ca scriitorul era un insider, ii confera toate atu-urile de a sti mai bine ca oricine despre ce anume a avut loc. Fostii nomenclaturisti au avut la dispozitie peste 20 de ani s-o faca ei insasi, sa-si scrie si descrie vietile, dar stiindu-se in culpa, au preferat tacerea pana la disparitia lor naturala. Cei care au stat in puscariile comuniste, care mai sunt in viata au avut de asemenea timp de peste 20 de ani sa scrie ceea ce stiau sau prin ce-au trait. De ce n-au facut-o? Timp mai este suficient. Dar a incerca sa tragi concluzia ca o progenitura, care cunoaste atatea detalii, nu are dreptul moral s-o faca, este condamnabil in sine. Adica, dl Stelian prefera tacerea, decat dezvaluirea trecutului dureros, dupa 23 de ani de la caderea comunismului, pe motivul stupid ca aceasta nu vine de la cine trebuia. Nu e suficient ca trecutul comunist a trecut toate faptele lor condamnabile sub mantia tacerii timp de doua generatii. Acum avem nevoie de dreptul"moral" de a scrie sau nu?!
D.F. Paun | 01-01-2013
Nu am cum sa citesc volumul (nu se expediaza in strainatate), insa pot spune ca e cu siguranta o experienta DUREROASA chiar si rememorarea vietii de dinaintea lui 89, fara vreun alt efort de expunere lucida, ordonare temporala sau editare! Si cand spun asta nu ma refer la tot ce a insemnat nomenclatura, ci la simpla existenta anonima a unui tanar roman nascut in 71...Pentru mine este INCA un fel de tabu abordarea publica a acelei perioade, pe de o parte din pricina unei subiectivitati patimase ce e greu de explicat unui public ce nu a cunoscut epoca si pe de alta parte datorita unei jene inexplicabile fata de unele persoane apropiate care au facut parte din patura privilegiata si pe care, nu-i asa, nu dorim sa le atingem...As vrea sa citesc cartea.
Ioan Moisin | 30-12-2012
Declaraţia privind NECESITATEA PROCESULUI COMUNISMULUI prezentată în Senat de către Senatorul Ioan Moisin la 25 februarie 1997

Supun atenţiei o problemă de principiu. Este necesar astăzi un proces al comunismului? Până acum a fost evitat – fie în numele iertării creştine, fie în cel al reconcilierii. În acest timp, cei care ar fi trebuit să-şi ceară iertare pentru răul făcut sau susţinut de ei în regimul comunist n-au găsit timpul şi dispoziţia sufletească să o facă, dar extrem de mulţi au găsit timpul şi energia malefică pentru jefuirea şi mafiotizarea României. Acum, când tot poporul trebuie să plătească poliţa lipsei lor de scrupule, a venit vremea să lămurim şi această intolerabilă situaţie.
Vom porni de la vocea cea mai autorizată a lumii creştine. Papa Ioan Paul al II-lea, care în recentul mesaj pentru celebrarea la 1 ianuarie 1997 a Zilei Mondiale a Păcii aşeza următorul subtitlu:„Dăruieşti iertarea, primeşti pacea!” Dar în mesaj arăta fără echivoc că iertarea nu se dăruieşte
oricum şi adăuga alt subtitlu: „Adevărul şi dreptatea – premise ale iertării!”
Sfântul Părinte preciza că iertarea, deşi este un act de iubire, tocmai ca act de iubire îşi are experienţele intrinsece. Prima dintre ele este respectarea adevărului. După ce menţiona că toţi sunt chemaţi să trăiască adevărul, Papa avertiza – citez – „Acolo unde se seamănă minciuna şi falsitatea, înfloresc bănuiala şi dezbinarea!” Corupţia şi manipularea politică şi ideologică sunt,
de asemenea, esenţialmente contrare adevărului. Ele lovesc înseşi temeliile convieţuirii sociale şi ameninţă posibilitatea unor relaţii sociale paşnice.
Ne întrebăm acum: s-a arătat respect faţă de adevăr la noi în ultimii 7 ani?! Sub regimul comunist a fost întronată minciuna, de la minciuna că nu ar exista Dumnezeu până la aceea că se urmărea fericirea poporului şi nu a unei bande de sceleraţi care au uzurpat puterea. Pe baza minciunii a fost lucrată nedreptatea pe toate planurile posibile, fiind prezentată întotdeauna ca dreptate. Aşa s-a ajuns la distrugerea păcii sociale! Aparent era pace, deoarece tensiunile de tot felul nu puteau răbufni din pricina fricii inspirate de un aparat de represiune fără egal în istorie, prin ferocitate şi perversitate. Ele totuşi mocneau şi, când s-a ivit momentul potrivit, au izbucnit ca un vulcan.
Vreme de 45 de ani la noi nu a fost pace, ci război surd între popor şi regim, un război cu sute de mii de victime, chinuite sau ucise în tăcere, sub zâmbetul diabolic al unei propagande neruşinate.
Firesc era ca după căderea acestei cetăţi a întunericului şi răului să se treacă la construirea păcii sociale. şi ce constatăm azi? Suntem mai dezbinaţi ca oricând, încât aproape s-a ajuns ca toţi să lupte cu toţi! Nu există domeniu în care să nu fie conflicte. De ce? Pentru că nu s-a spus adevărul şi nu s-a făcut dreptate. Pentru a se acoperi vechi minciuni, de care depinde soarta multor adepţi ai fostului sistem, s-au adus altele noi. În felul acesta s-a tăiat posibilitatea de a se face dreptate cu adevărat tuturor celor care au fost şi mai sunt nedreptăţiţi. Să faci dreptate în prezenţa minciunii este ca şi cum ai vrea să dai o sentinţă dreaptă, bazându-te pe martori falşi. Trebuie să pornim construcţia păcii sociale de la afirmarea adevãrului despre ceea ce s-a petrecut şi se mai petrece.
Nu afirmarea adevărului ameninţă pacea socială, ci ascunderea sau măsluirea lui. Poporul român este destul de matur ca să judece corect, să discearnă şi să ierte, acolo unde adevărul se spune de vinovat cu părere de rău şi cu dorinţa de a repara răul făcut. Dar mulţi vinovaţi nu repară răul făcut ci îl măresc prin minciună, ameninţări, violenţă, rapacitate în lupta pentru capital etc. Ei, care zeci de ani au condamnat capitalismul, au devenit peste noapte capitalişti, la fel de lipsiţi de scrupule ca în anii când erau comunişti. Ascund adevărul şi îngroapă dreptatea, ca şi cum nu i-ar vedea poporul şi Dumnezeu.
Conducătorul Bisericii Creştine Universale arăta clar legătura dintre adevăr şi dreptate, ca premise ale iertării. Papa scria: „Iertarea, departe de a exclude căutarea adevãrului, o cere. Răul săvârşit trebuie recunoscut şi, pe cât posibil, reparat”. Fără recunoaşterea răului nu există reparaţie, deci nici dreptate. Papa afirma cu tărie: „Altă premisă esenţială a iertării şi a reconcilierii este dreptatea, care-şi are criteriul ultim în legea lui Dumnezeu. De aceea nu există nici-o contradicţie între iertare şi dreptate”. Într-adevăr, iertarea nici nu elimină şi nici nu scade exigenţa reparării, care e proprie dreptăţii.
Unde este astăzi nomenclatura comunistă, prima chemată dintre toţi comuniştii să-şi recunoască vinovăţia şi să repare dezastrul în care a fost împins poporul pentru a obţine iertarea?
Sub ochii noştri se formează o nouă clasă de afacerişti şi profitori, compusă din nomenclatura vechiului sistem comunist. Dacă în comunism eram dominaţi de frica aparatului de represiune al securităţii, în curând vom fi dominaţi de noii parveniţi care îşi însuşesc treptat şi pe tăcute, prin influenţa banului, puterea economică. În obţinerea acestei puteri, noua clasă de privilegiaţi se bazează în primul rând pe dezinformarea şi minciuna permanent întreţinute de ignoranţa, indiferenţa şi nepăsarea noastră.
Adoptând politica struţului, din comoditate, câţi dintre noi nu gândesc astfel? De ce să mă amestec eu?! Să lupte şi să facă alţii! Şi astfel ajung să facă alţii împotriva intereselor noastre. Uitaţi-vă în jurul dumneavoastră! Cine sunt de fapt campionii economiei de piaţă? Desigur, foşti activişti de partid, securişti şi unii directori – într-un cuvânt întreaga suprastructură comunistă. Ei, care s-au scăldat în abuzuri şi putere, se vor scălda în continuare, sub privirile noastre îngăduitoare, în bani nemunciţi! Ei, care susţin acum cu tărie că au fost marginalizaţi, ce au făcut atunci când un întreg popor era distrus moral, biologic şi material? Nimic altceva decât că au participat, activ şi cu entuziasm, la măreaţa operă de făurire a „omului nou”.
Şi, culmea neruşinării, propagandiştii de ieri ai materialismului ateu şi demolatorii de biserici vă învaţă astăzi cum să vă faceţi semnul crucii, uitând prea repede cum îl luau în derâdere şi-i persecutau pe cei care cu adevărat au crezut şi cred în Dumnezeu. Pentru aceşti slugoi şi cântăreţi de curte ai comunismului, ideile de dreptate, adevăr, credinţă şi patriotism sunt doar instrumentele diversiunii.
Dacă în continuare vom sta pasivi şi indiferenţi, dacă îi vom tolera pe aceşti impostori să gândească pentru noi, ce vom putea lăsa moştenire copiilor noştri? Doar sărăcie, nedreptate, minciună şi suferinţă, precum şi reproşurile lor îndreptăţite că nu ne-am putut ridica deasupra laşităţii noastre.
De la un proces al comunismului aşteptăm, mai ales, două lucruri:
- Reparaţiile materiale şi morale pentru cei ce au suferit să fie făcute de către cei vinovaţi, în mod direct. În aceasta includem şi jefuirea ţării făcută în ultimii 7 ani.
- Să fie condamnat comunismul ca doctrină criminală, pe de o parte, datorită crimei spirituale de luptă violentă împotriva credinţei lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, datorită crimei de genocid faţă de poporul român.
Nu toţi comuniştii au avut aceeaşi vină, dar una fundamentală au avut-o toţi egal: ca să intre în partid au trebuit să accepte doctrina ateistă, înscrisă în programul comunist.. Că unii au făcut-o pentru 30 de arginţi, ca Iuda, sau au zis din teamă, ca Apostolul Petru: „Nu-l cunosc pe Omul acesta”, tot trădare s-a chemat. Numai că Sfântul Petru a plâns toată viaţa pentru această trădare, de i se făcuseră şănţuleţe pe obraji. Aşa a fost iertat! Comuniştii însă nu-şi cer iertare. De aceea este necesar procesul comunismului din România!
Ioan Moisin
acer | 09-12-2012
e usor sa scrii orice despre cei ce nu se mai pot apara! a fost o clasa privilegiata,
dar oameni putini, iar privilegiile lor, sunt un fel de bacsis pentru clasa exploatatore de azi.cei din trecu aveau in fisa postului dezvolarea tarii, cei de azi ,distrugerea ei! depre astia daca aveti curaj , scrieti!
D.A.Mihai | 09-12-2012
E ușor să scrii despre lucruri trecute,când nu te afli la fața locului și nu percepi pe deplin și... pe pielea ta,din ce material uman a apărut și s-a format nomenclatura și,mai ales,din ce material uman este făcută nereformabila nație română.
Giulesteanu | 09-12-2012
Citeam inainte de '89 o cartulie aparuta probabil la Cluj, o culegere de schite scrise de un tip dotat cu o imensa cantitate de umor fin, parca se numea Cacoveanu,lucru greu de expus pe acele vremuri. Daca nu ma inseala memoria lucrarea se chema ''Invitatie la tangou''. Imi vine in minte, uitandu-ma la tismaneanu care explica cam balbait ce si cum a fost cu el in copilarie, care era atmosfera din casa unui nomenclatorist comunist, o schita in care se descria o adunare generala a UTC-istilor pentru infierarea unei atitudini cosmopolite a unuia din tinerii din organizatia respectiva, acuzat ca stie limbi streine - franceza, germana, engleza si nu rusa-!
Replica in aparare : '' eu eram mic, cand ai mei au angajat bona nu am putut sa ma opun, constiinta mea de clasa abia se infiripa !''
Asa si cu domunul tismaneanu, nu a putut sa isi dea seama sau sa se opuna la alaptatul cu ''marxism'' ! Acum, sub stipendii prezidentiale, cheltuie banii publici ca sa ne demonstreze ce rau a fost comunismul!
Stelian | 09-12-2012
Cred ca nu trebuie sa fii inteligent pentru ati da seama ca e imoral pentru tine si enervant pentru ceilalti, comunisti sau nu, sa vorbesti tocmai tu de nomenclatura in calitate de progenitura a unor parinti comunisti autentici. Lasati-i sa vorbeasca despre raul comunist pe cei care stat in puscariile comuniste, care si-au pierdut tineretea la Canal sau la Sighet. Altfel nu faceti decat sa va atrageti dispretul sau, si mai rau, sa demonetizati condamnarea comunismului. Chiar nu aveti din ce trai decat din exploatarea si discretitarea revoltei anticomuniste?