Viata mea cu Stephen Hawking. Dragostea are 11 dimensiuni

Descriere

Intr-o fotografie de la nunta lui Jane Wilde cu Stephen Hawking, petrecuta la Cambridge in vara lui 1965, tanarul fizician (avea 23 de ani) sta in picioare, la bratul miresei, sprijinindu-se usor intr-un baston. Fusese deja diagnosticat cu o boala neurologica degenerativa careia i se prezisese apropiatul deznodamant fatal.

In anii urmatori, maladia lui Stephen progreseaza aproape in acelasi ritm cu faima sa ca om de stiinta: mai intai, tanarul fellow al Colegiului Caius de la Cambridge trebuie sa recurga la un scaun cu rotile, apoi isi pierde definitiv vocea – imaginea genialului cosmolog paralizat, care vorbeste prin intermediul unui computer, e bine cunoscuta.

Desi a fost avertizata de la bun inceput asupra gravitatii bolii sotului ei, Jane crede ca iubirea o va ajuta sa depaseasca orice dificultate. Naste trei copii, il ingrijeste multa vreme aproape singura pe Stephen si renunta la orice cariera proprie. Cu trecerea timpului, dragostea ei se amesteca tot mai mult cu compasiunea. E infinit de mandra de succesele stiintifice ale lui Stephen, ceea ce n-o impiedica sa-i vada cu luciditate defectele. Se straduieste sa-i sprijine cariera si sa-i fie mereu loiala. E constienta ca are sentimente materne fata de sotul ei cel chinuit de boala si adesea speriat ca un copil. Dupa cum are si resentimente... Dar asta nu inseamna ca l-ar putea parasi vreodata.

Pana la urma, dragostea cu multe fatete a lui Jane n-a fost de ajuns. Celebru si bogat in urma milioanelor de exemplare vandute ale cartii sale de popularizare a cosmologiei Scurta istorie a timpului, Stephen Hawking cade sub influenta – si farmecele – uneia dintre infirmierele echipei medicale care-l asista permanent. Isi paraseste familia si dupa o vreme divorteaza de Jane. Se pare ca dragostea are, intr-adevar, 11 dimensiuni.

„Din punct de vedere intelectual, Stephen era un gigant, care insista mereu asupra infailibilitatii sale si al carui geniu il voi respecta mereu; din punct de vedere fizic, era neajutorat si tot atat de dependent de mine ca si copiii nostri dupa nastere. Indatoririle mele fata de el erau cele ale unei mame cu un copil mic, raspunzatoare pentru fiecare aspect al ingrijirii sale, inclusiv infatisarea – eram aproape o infirmiera... Proble-mele erau exacerbate de imposibilitatea de-a vorbi despre ele... Lipsa de comunicare devenise o forta care ne instraina, coborand intre noi o bariera de suferinta.“ - Jane HAWKING