Podul Mogosoaiei. Povestea unei străzi

Descriere

„După vremuri, i s-a spus într-atâtea feluri vechiului drum: uliţă, pod, cale, parcă ar fi avut nevoie de nume sau poreclă, el, starostele străzilor, care de două veacuri săpâneşte oraşul! (...) E o cafenea şi un salon, o plimbare publică şi o piaţă de flori, o tribună şi un galantar. E vie ca praful de puşcă. O vorbă şoptită la Capşa e auzită într-o clipă la Capul Podului. (...) E bizantină şi apuseană, trândavă şi vioaie, zâmbitoare şi posomorâtă, dornică de schimbări şi înfiptă în trecut. (...) De-a lungul ei, fără orânduială, aproape fără rost, se înşiră palate şi magherniţe, case de ţară şi zgârie-nori, curţi şi grădini, morminte şi biserici. Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.“

Aşa vedea un diplomat român din şcoala cea veche, în 1943, Calea Victoriei, axa sentimentală a Bucureştilor, într-o carte-bijuterie care nu şi-a pierdut niciodată strălucirea. Orfevrierul, Gheorghe Crutzescu, care nu iubea calpuzanlâcurile, a scotocit prin ziare îngălbenite şi duioase amintiri de familie şi a ales s-o facă din aur cel bun şi din pietre veritabile. Simţea că, astfel, cartea sa va dobândi cel mult o patină, dar tocmai patina aceasta, care o face şi mai valoroasă, e preţuită de colecţionari.

Diplomat de carieră, GHEORGHE CRUTZESCU se naşte în Bucureşti, în 1890. După absolvirea Liceului Sf. Sava, urmează studii de drept la Paris, dar îşi ia licenţa la Universitatea din Bucureşti. În 1918, în urma unui examen, este angajat la Ministerul Afacerilor Străine, începându-şi astfel cariera diplomatică. Evenimentele din august 1944, când România trece de partea Aliaţilor, îl găsesc în Suedia, de unde refuză să se întoarcă în ţară, la ordinele noii puteri, astfel încât, în 1947, este declarat demisionat. Moare, se pare, în 1950, în condiţii încă necunoscute. Cartea sa Podul Mogoşoaiei, probabil una dintre cele mai frumoase monografii despre artera vitală a Bucureştiului, vede lumina tiparului în 1943.