Bucurestiul meu

Descriere

Incă o strălucitoare, bine provocatoare şi miezoasă „carte-maslu“, aşa cum nimerit li s-a spus volumelor colective de la Humanitas care povestesc feeric lumi de altădată, cu (stră)bunici fabuloşi, muzici adolescentine, reverii gastronomice, cărţi formatoare, jubilaţii senzoriale, caznele milităriei, mizeriile ceauşismului şi „casele vieţilor noastre“.

Oraş livrat cu dulce indolenţă tuturor contrastelor şi capriciilor edilitare, oraş al grădinilor, birturilor şi bisericilor, al huzurului, cutremurelor, incendiilor şi răzmeriţelor, oraş al noroaielor, crivăţului şi vipiei, halucinant amestec de etnii şi religii, balcanism belaliu veşnic în plin delir arhitectonic, pe scurt: oraşul ideal pentru o „cură de nepăsare“, cum îl califica Paul Morand în 1935.

Cartea  noastră  își  propune  să  adauge  chipului  Bucureștiului, așa  cum  este  el  cunoscut,  câteva  tușe  noi,  aparţinând  orașului  din ultima sută de ani. Unele dintre povestiri vorbesc despre un București al memoriei, în mare parte dispărut, despre un oraș subiectiv, așezat la  temelia  unor  afecte  și  impresii  păstrate  în  pliurile  minţii,  altele invocă prezentul cu toate ale lui, în vreme ce altele inventariază straturi peste straturi de semnificaţii și prezenţe care s-au adăugat sau le-au fost șterse unor locuri, timp de o generaţie.  

Ca acest chip să prindă contur chiar și pentru un necu noscător într-ale  orașului,  am  așezat  în  deschiderea  cărţii  un  concentrat  de istorie  bucureșteană,  articulat  cu  metodă  și  pedanterie  știinţifică  de un  pasionat  cercetător  al  său,  arhitectul  Șerban  Cantacuzino.  Un tulburător  portret  al  orașului  și  un  dialog  plin  de  patos  cu  spiritul său – prolog scris de Horia Patapievici – ne ajută să intrăm în atmosfera  povestirilor.  Suita  noastră  de  istorii,  toate  trăite  cu  adevărat, construiește apoi, cu voci diferite, imaginea unui București încă nepovestit, cu străzile, casele, oamenii și întâmplările care au alcătuit-o în feluri nebănuite.

Va apărea astfel, în culori mai aspre, mai mohorâte ori, dimpotrivă, mai luminoase și mai vii, portretul unui oraș etern și cu voluptate sfâșiat între Orient și Occident, traversând timpurile gregar, enigmatic,
încercănat, adesea bolnav de moarte, dar întotdeauna cuceritor în felul lui, de fapt, de neînţeles. Va apărea orașul care, deși crescut la școala supravieţuirii dincolo de orice catastrofe și restriști, s-ar vrea preţuit,
iubit, păstrat măcar în memoria noastră, dacă în cea a lutului din care a fost ridicat pare să nu mai fie cu putinţă.
(Gabriela Tabacu)

Recapitulat cu fervoare de bucureşteni, dar şi adoptat cu vădită empatie de autori născuţi la Oradea, Târgovişte, Timişoara, Braşov sau Sângeorz, oraşul îşi dezvăluie aici cu lentori de odaliscă fermecele, fie-n Cotroceni, pe Lipscani, Ştirbei-Vodă, la Ateneu, în Cişmigiu, Obor sau Piaţa Romană, fie către Bellu, Lacul Tei, pe Mântuleasa, la Universitate ori spre uriaşul cavou care a înghiţit zona Uranus.
Iubit sau detestat, condamnat, cauţionat sau graţiat cu aceeaşi sfântă exasperare.